Radioterapia în cazul afecţiunilor maligne
Pe lângă chirurgie şi chimioterapie, radioterapia constituie unul dintre elementele cele mai importante în tratarea afecţiunilor tumorale maligne. Implică aplicarea razelor x de înaltă energie în vederea inhibării dezvoltării celulelor şi distrugerii lor. Radiaţiile distrug în primul rând nucleul (structura genetică), iar celulele devin incapabile să se mai dividă. Deoarece mecanismele reparatorii din nucleul celulelor canceroase sunt adeseori deficiente, reacţia acestora este una extrem de sensibilă la iradiere: celulele încetează a se mai dezvolta sau mor. Tumora regresează în mod considerabil sau cel puţin îşi opreşte dezvoltarea – ceea ce are drept rezultat reducerea dimensiunilor tumorii, iar suferinţele provocate de tumoare sunt diminuate.
Radioterapia în cazul afecţiunilor benigne
Chiar şi formaţiunile şi afecţiunile benigne pot fi tratate cu ajutorul radioterapiei, de exemplu, formaţiunile benigne de la nivelul creierului sau al meningelor (modificări ale vaselor de sânge, tumori benigne), inflamaţii locale cum ar fi abcese sau furuncule, cheloide (creşterea excedentară a ţesutului indurat), precum şi afecţiunile degenerative ale articulaţiilor (osteoartrita). În general, doza necesară de radiaţii este considerabil mai mică pentru formaţiunile şi afecţiunile benigne în comparaţie cu afecţiunile canceroase, deoarece ţesutul nu trebuie distrus în cadrul procesului.
În cazul formaţiunilor şi afecţiunilor benigne, radioterapia declanşează reacţii metabolice ce duc la creşterea circulaţiei sanguine a ţesutului şi influenţează în mod favorabil cursul procesului inflamatoriu. În consecinţă, inflamaţiile se pot vindeca mai repede:
- Celulele inflamate sunt distruse.
- Porţiunea ţesutului afectat de inflamaţie revine la starea normală.